Masterclass Edinburgh: Urbanism, patrimoniu, conservare

Masterclass Edinburgh: Urbanism, patrimoniu, conservare
Dr. Arh. Ruxandra-Iulia Stoica, Universitatea Edinburgh

Avem plăcerea să invităm studenţii interesati să participe în data de 20 aprilie, la ora 18:10 la un masterclass în cadrul cursului ”Patrimoniul și dezvoltarea turismului durabil” al Masterului de ”Restaurare si regenerare patrimonială”

Link: https://us04web.zoom.us/j/71965805816?pwd=T0lKYUkwUG55RDNiRjl5WjlTMG9zdz09

Untitled-1

Edinburgh este un oraș al contrastelor: de la Orașul Vechi medieval adiacent Orașului Nou georgian, până la primele experimente de conservare urbană ale lui Patrick Geddes alăturate unor remarcabile intervenții contemporane in țesut istoric. Această prelegere va reflecta asupra modului în care țesutul urban al centrului istoric al Edinburghului a fost modelat în timp și implicațiile sale pentru conservare
urbană astăzi. În afară de neobișnuita istorie urbană a orașelor sale Vechi și Nou, acum recunoscute ca sit al Patrimoniului Mondial, Edinburghul și universitatea sa venerabilă prezintă o perspectivă fascinantă a dinamicii “town vs. gown” și impactul său asupra țesutului istoric. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Patrick Geddes a aplicat principiul “chirurgiei conservatoare” într-o serie de situri ale Orașului
Vechi, stabilind prima reședință studențească autonomă a Universității. După al doilea război mondial, planurile ambițioase de dezvoltare ale Universității s-au ciocnit cu cele ale orașului și ale locuitorilor săi. În consecință, conflictul a dus la ascensiunea neașteptată a unei mișcări de patrimoniu prin înființarea Societății Georgiene Scoțiene, care este activă și astăzi – numele său s-a schimbat în Societatea Patrimoniului Arhitectural din Scoția – fiind principala organizație comunitară dedicată protecției patrimoniului în Scoția. Contextul legislativ și activitatea susținută a organizațiilor comunitare oferă o perspectivă instructivă asupra proceselor de negociere în deciderea intervențiilor în țesut istoric.

Ruxandra-Iulia Stoica este arhitect și urbanist specializat în țesutul istoric. Predă cursuri de conservarea arhitecturii și este director adjunct al Centrului Scoțian pentru Studii de Conservare la Universitatea Edinburgh. Cercetarea și cursurile Ruxandrei se concentrează pe domeniul în evoluție al teoriei și metodologiei abordărilor de conservare. Experiența sa include activitatea de inspector pentru monumente istorice în cadrul Ministerului Culturii din România, consultant al Unității Așezări de Patrimoniu, ICCROM din Roma și contribuții la proiecte Europa Nostra, ICCROM și UNESCO de aspecte tehnice, management și conștientizare în conservarea patrimoniului și peisajelor culturale. Ruxandra a fost coordonator al proiectului Colecția de Ghipsuri Edinburgh (premiat cu 0,5 mil. din Fondul Loteriei Patrimoniului) și este membru expert al Comitetului Științific Internațional pentru Teorie și Filosofie al ICOMOS și Forum UNESCO – Universitate și Patrimoniu.
Infomații
conf.dr.habil.arh. Ileana Kisilewicz ileana.kisilewicz@upt.ro

escort akbatı - akbatı escort