Școala de Varā PEMeleaguri, împreună

FAUT – facultatea de arhitectură și urbanism timișoara organizează, în perioada 27-28 iunie 2023, Școala de Varā PEMeleaguri, împreună – continuarea proiectului DANUrB+ pe Clisura Dunării.
Parte a unui demers mai amplu, având ca scop realizarea unui ghid de intervenție în vederea protejării, conservării și punerii în valoare a patrimoniului material existent în cadrul așezărilor de cehi din Munții Almăjului, Școala de Vară propune cartarea celor două localități de cehi din județul Caraș-Severin, accesibile dinspre Valea Almăjului (Ravensca / Rovensko și Șumița / Šumice). Pe durata celor două zile, studenții participanți vor analiza situația existentă în teren, în vederea identificării specificului local la trei scări de studiu: teritoriu – așezare – obiect.
Proiectul este realizat la inițiativa și cu finanțarea Asociației Cehilor din Banat, Eibenthal (Eibenthal – Czech Village in Romania – Restaurant / Beerhouse / Penzion), cu sprijinul FAUT – facultatea de arhitectură și urbanism timișoara, prin Atelierul Non-Formal de Planificarea Spațială Timișoara
Suport postare_PEM_SV
escort akbatı - akbatı escort